Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante
de Terry Pratchett
Tipărită la editura Arthur
În 1990, împreună cu Neil Gaiman, a cărui poveste, „Pulbere de stele” o puteți găsi aici, un cunoscut autor și satirist englez pe nume Sir Terence David John Pratchett, crea „The Good Omens”, o haioasă nuvelă apocaliptică. În anii '90 acesta era cunoscut de altfel ca cel mai bine vândut autor englez, cu peste 100 de milioane de cărți, în 43 de limbi. În 2001 scrie o primă poveste pentru copii, pornind de la o reciclare a vechiului basm german a Fluierașului din Hamelin.
Totul începe în groapa de gunoi a unei Universități ai cărei studenți creau o mulțime de deșeuri și cum respectiva școală preda magie, șobolanii și, întâmplător, o pisică, o ingerează. Așa ajunge Maurice, un motan gras și deștept să poată vorbi și să pună la cap o escrocherie nemaivăzută. Șobolanii invadează așezarea, un vestit fluieraș, cu referire la basmul popular german, vine și „eliberează” satul de șobolani, iar mai apoi cu toții își numără banii primiți pentru planul lor viclean. Aceeași șiretenie o tot repetă până când într-un oraș mai diferit planul lor va eșua, deoarece în acea așezare, șobolanii își creaseră un avantaj peste care Maurice și tâlharii săi nu vor trece foarte ușor.
După această carte a fost făcut și un film animat, apărut în 2022, evidențiind un artificiu interesant folosit în carte de Terry Pratchett și anume prezența unui personaj care este în același timp protagonist, dar și narator. Vă invit să citiți această haioasă nuvelă, iar mai apoi să vă delectați și cu filmul inspirat de ea.